După prezentarea în premieră la Salonul Internațional Auto de la Frankfurt, noul model poate fi comandat și în România și poate fi achiziționat prin programul „Rabla Plus†cu o susținere financiară de 10.000 de euro. Prețul de pornire fără programul Rabla Plus este de 41.769 Euro cu TVA pentru versiunea integral electrică.
BMW i3s include un nou sistem de operare BMW iDrive, un design revizuit pentru o imagine mai sportivă și mai elegantă, noi culori pentru caroserie, dar și o extindere importantă a sistemelor de asistență.
BMW i3 și i3s sunt echipate standard cu faruri LED integrale, care folosesc unități LED atât pentru faza scurtă și cea lungă, cât și pentru luminile de zi. Noile indicatoare de semnalizare sunt dotate și ele cu tehnologie LED și sunt integrate în bara frontală sub forma unor benzi orizontale..
Noul BMW i3s oferă o interpretare și mai sportivă, dispunând de un motor electric de 135 kW/184 CP care generează un cuplu maxim de 270 Nm. Șoferul poate selecta modul SPORT utilizând comutatorul Driving Experience Control. Aceasta inițiază un răspuns mai direct al accelerației și caracteristici mai ferme ale direcției pentru a accentua latura sportivă a mașinii. Doar 6,9 secunde sunt suficiente pentru ca noul BMW i3s să accelereze de la 0 la 100 km/h, spre viteza maximă de 160 km/h. Autonomia electrică ajunge la 280 de kilometri* conform ciclului NEDC, la 235-245 de kilometri** conform WLTP și până la 200 kilometri în utilizarea cotidiană.
Un motor pe benzină, cu doi cilindri și putere de 28kW/38 CP, pentru extinderea autonomiei (range extender) este disponibil ca opțiune atât pentru noul BMW i3 facelift, cât și pentru noul BMW i3s. Motorul acționează un generator care produce energia necesară în timpul condusului pentru a menține un nivel constant de încărcare a bateriei. Acest lucru extinde autonomia generală a automobilului în utilizarea cotidiană cu 150 de kilometri, mărind-o de la aproximativ 180 de kilometri până la un maxim de 330 de kilometri***.
Autonomia electrică a noului BMW i3 cu range extender este de 225 până la 235 de kilometri* conform NEDC și de 190-200 de kilometri** conform WLTP. Cifrele corespunzătoare pentru noul BMW i3s cu range extender sunt de 220 de kilometri* în NEDC și de 185-195 de kilometri** în WLTP.
În ciclul NEDC, datele de consum mixt ale noul BMW i3 cu range extender sunt de 11,9-11,5 kWh/100 km pentru energia electrică și de 0,6 l/100 km (emisii CO2: 14-13 g/km) * pentru consumul de combustibil. În același ciclu NEDC mixt, noul BMW i3s cu range extender consumă 12,5 kWh/100 km de energie electrică și 0,7 l/100 km (emisii CO2: 14 g/km) * de combustibil.
* Datele de consum și emisii, precum și autonomie confort ciclului de testare NEDC pot varia în funcție de dimensiunea anvelopelor alese.
** Autonomiile conform ciclului de testare WLTP pot varia în funcție de dimensiunea anvelopelor alese și de nivelul de echipare.
*** Date conform măsurătorilor BMW de autonomie în utilizare zilnică în zonele urbane, temperatură exterioară: 20°C, încălzire/aer condiționat, precondiționare, mod de condus COMFORT. Autonomia depinde de diferiți factori, în special: stilul personal de condus, caracteristicile traseului, temperatura exterioară, precondiționare.
Prețuri BMW i3 și BMW i3s (fără programul Rabla Plus)
BMW i3 BEV ..... 32.100 Euro fără TVA
BMW i3s BEV ... 35.100 Euro fără TVA
BMW i3 REX ...... 35.950 Euro fără TVA
BMW i3s REX .... 39.000 Euro fără TVA